În spatele unui site de astrologie, ar trebui să existe un astrolog şi o mică echipă de colaboratori.

Vom începe cu prezentarea iniţiatorului proiectului (site, astrograme, carte, calendar), urmând ca ulterior, pe măsura implicării în proiect să vă prezentăm şi echipa colaboratorilor.

Mă numesc Adrian STANCIU şi sunt născut la Bucureşti, pe 9 noiembrie 1957.

Studiile
Am urmat cursurile primare şi gimnaziale
la
Şcoala Generală Nr. 152.

Am continuat cu
Liceul „Gheorghe Şincai”
(evident
, din capitală),  pe care l-am absolvit în 1976.

(După 9 luni de armată la Bârlad)
,
am urmat cursurile
Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică
(Secţia maşini Hidraulice şi Pneumatice
),
între anii 1977 şi
’82.

Repartizarea după facultate a fost la Bistriţa
Revenit ca detaşat în Bucureşti, am urmat cursurile
Facultăţiide Matematică (din cadrul Universităţii Bucureşti) pe care am absolvit-o în 1988.


Astrograma Natală

Pornind de la datele unei persoane
(ziua naşterii, ora şi localitatea),
se analizează şi se interpretează, punctual,
poziţiile planetelor din semne
şi case,
precum şi aspectele formate între acestea.
Pentru a ajuta consultantul care nu este iniţiat
în domeniu, sunt oferite toate explicaţiile
necesare pentru a înţelege
temeiurile de interpretare ale astrologiei.
Mesajul astrogramei este:

Cunoaşte-te pe tine însuţi!
Revista are 32 de pagini în format A5.

citeşte mai mult...

 
Compatibilităţi parteneriale

Programul se adresează în special acelora care sunt preocupaţi de întemeierea unei relaţii parteneriale durabile în cadrul unei căsătorii.
Revista este structurată în 5 părţi.
Se analizează mai întâi
prototipul zodiacal, iar apoi înclinaţiile generale ale fiecărui partener. Sunt analizate influenţele Casei a VII-a
(a căsătoriei), precum şi ale lui
Junon.
Este studiată apoi
Sinastria (compararea celor două hărţi natale), după care este alcătuit un Test de compatibilitate şi concluziile care se pot extrage din acesta. 
În final se studiază
Harta compusă, care face referiri la felul cum se va dezvolta relaţia.
Revista are
28 de pagini în format A5.
 

citeşte mai mult...



 Profesia
Cariera a oscilat între mai multe profesii în funcţie de opţiuni, dar şi de conjuncturi.
După o perioadă de vreo 16 luni în producţie,
am predat ca
profesor-inginer la  Lic. Ion Creangă (pe atunci Lic. Nr. 36), din ’84 până în 89.
Am urmat apoi ca
profesor de matematică (parţial
şi de informatică
) din '89 până în '94, iar mai târziu în perioada 2000-2004  (Lic. Nr.19 – 1 an,
Lic. Elie
Radu
– în rest şi vreo 2 ani Lic. (particular) Traian Lalescu.

Din '92 datează primele experienţe de presă,
ca
redactor şi tehnoredactor.
În ultimii (15
) ani am oscilat între activitatea de profesor şi cea de tehnoredactor, în funcţie de evoluţiile sinuoase ale societăţii româneşti
în plan economic.
În paralel, am încercat exerciţiul meseriei
de
webmaster.

 

 


Scrieţi un mesaj !
 


 

 Astrologia
De astronomie am fost pasionat de mic copil,
dar interesul către astrologie a apărut ca o replică a nemulţumirilor de ordin profesional în perioadele de căutări.

Prima dată, în '81, când, prin construcţia interioară, de iubitor al teoriilor abstracte, fie de tip realist,
fie de tip umanist, m
-am găsit  într-un conflict de identitate cu situaţia de student politehnist care solicita mai mult latura pragmatică.

Am cules materiale de pe unde se putea,  la vremea aceea, căutam răspunsuri, dar cristalizarea primelor înţelesuri s-a făcut prin '88, când, în urma achiziţionării unui home-computer, am început să-mi construiesc propriile programe de efemeride şi interpretări.
„Explozia” informaţională de după
'90 m-a ajutat foarte mult, iar de prin '92 am început să comunic şi altora din experienţele acumulate.

Am colaborat cu horoscoape şi articole la o serie de publicaţii: Informaţia Bucureştiului, Lumea Afacerilor, Auto-Piaţa, Madame Figaro, Flacăra ş.a.
(chiar nu mi le mai amintesc pe toate, uneori fiind vorba
doar de colaborări sporadice)


Prognoza progresată

Una dintre cele mai consacrate metodă de prognoză este prognoza progresată.
Ea se bazează pe principiul următor: la o vârstă oarecare a subiectului, să spunem 32 de ani, se calculează harta obţinută cu 32 de zile după naşterea acestuia. Noile poziţii planetare se numesc progresate.
Se compară poziţiile
planetelor progresate faţă de cele natale şi se obţin astfel informaţii pentru un întreg an calendaristic.  Anul calendaristic poate fi împărţit în luni astrologice prognoza propriu-zisă constând în analizarea punctuală a aspectelor formate.
Este vorba deci, de o prognoză stabilită la nivelul unei luni pe durata unui an calendaristic.
Prognoza poate începe cu orice lună a anului,
aceea solicitată de consultant.
Revista are un număr variabil de pagini, în funcţie de numărul şi importanţa aspectelor formate.
Ea poate avea, uzual, între
28 şi 32 de pagini  
în format A5
(dar nu mai puţin de 24).

citeşte mai mult...

Dar perioada cea mai prolifică şi relevantă a fost la ziarul Cotidianul, între '92 şi '98, unde, pe lângă activitatea redacţională (şi tehno), am oferit publicului cele 3 tipuri de astrograme menţionate în acest site (între timp modificate, îmbunătăţite şi perfecţionate), dar şi un calendar astrologic (pe care-l voi reface cuaceastă ocazie).

Am întâlnit oameni pasionaţi care mi-au solicitat lecţii sau cursuri de astrologie, dintre aceste persoane unele reuşind cu timpul să devină
nume consacrate în domeniu.

Din '95 până în '98, la Agentia de publicitate
a ziarului (deschisă la Teatrul de Operetă)
a funcţionat un
cabinet astrologic.

În '98 am elaborat cartea Secretele astrelor, care,
pe când era încheiată în proporţie de peste 90
%,
a suferit o amânare din cauza unor reorganizări editoriale. Am tot tergiversat finalizarea ei, dar
, considerând-o un manual extrem de util neofiţilor
(pe care eu mi-aş fi dorit să-l fi găsit pe vremea când începusem să studiez astrologia şi, fie nu aveam materiale, fie nu înţelegeam corect toate sensurile)
am reuşit să-i ofer perspectiva utilităţii
din toamna
lui
2007.

În experienţa astrologică pot menţiona câteva apariţii tv: TVR Internaţional, Tele7abc, PROTV şi radio: Antena Bucureştilor, Radio21.

 


Manualul astrologului
"Secretele astrelor"

Cartea înglobează atât noţiunile de astrologie necesare unei interpretări, cât şi
Tabelele aferente întocmirii unei astrograme
.
De aceea, putem vorbi de un
Manual
adresat unei persoane dornice
să descifreze din tainele astrologiei.

Volumul cumulează existenţa a trei cărţi: Interpretările astrologice şi formulele de calcul, Efemeridele 1901-2050 şi Casele Cerului (date din grad în grad de la 0 la 66 grade latitudine).  

citeşte mai mult... 


Calendar astrologic personalizat

Pornind de la datele unei persoane
(ziua naşterii, ora şi localitatea), se întocmeşte un calendar în care sunt vizate tranzitele Soarelui, ale Lunii şi ale planetelor "rapide" Mercur, Venus şi Marte. Se obţine astfel o prognoză zilnică prin care consultantul îşi poate aprecia propriul horoscop.

citeşte mai mult...


Topul zodiilor

Consultanţii fideli ai horoscoapelor „zilnice” 
pot afla cu această ocazie
că astfel de prognoze, de fapt,
 nu există!!!
Se întâmplă adesea, ca timp de mai bine de
2 zile consecutive, poziţiile corpurilor cereşti din semnele zodiacale să fie aceleaşi.

[...] Algoritmul de calcul, aici prezentat,
se bazează pe o inovaţie:
există o legătură între planete, aspecte
şi celebrul „număr de aur” al antichităţii.

citeşte mai mult...

 

 

 

                                             Home
Astrograme                        Astrograma natală    Compatibilităţi parteneriale   Prognoza progresată
Secretele astrelor             Manualul astrologului
Calendar                            Topul zodiilor    Calendar astrologic personalizat
Oferte şi promoţii            Astrograma natală   Manualul astrologului   Compatibilităţi parteneriale   Prognoza progresată   Calendar astrologic personalizat
Caleidoscop                      Astronomie   Astrologie   Articole   Zodiac
Contact                              Blog    Chat-Forum   Despre noi...

 

© Copyright eAstrogramA 2009-2010
All rights reserved

PageRank Checking Icon

  

  Astrograme, Manual de astrologie, Calendar astrologic personalizat, Topul zodiilor Top66 Statistici Director web, portal, stiri, top, statistici, page rank, promovare gratuita, publicitate online Horoscop Galerie foto - Roportal Astrologie publicitate online, web design si promovare pe internet www.index2000.ro  Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web

  Director web Director-Romanesc.ro: Filme, Poze, Bancuri, Muzica, Liga 1, Horoscop, Jocuri, Sms-uri, Id-uri SEO Romania

 
Matrimoniale
Director Web Santamia    www.startaici.ro   Alexa Toolbar

Afaceri